Zer si brânzică făcute în casă

duminică, 2 februarie 2014

Aveam nevoie de puţin zer pentru o ciorbiţă şi de unde să îl iau?   L-am facut eu şi am avut şi brânză pentru ceva dulce.


 



         
Eu am avut un litru de lapte din care mi-a ieşit 700ml de zer şi 200gr de brânză.
      
Laptele trebuie sa fie gras, mai avem nevoie de 3 linguri de iaurt şi două linguri de oţet de vin alb.
      
Se pune iaurtul în lapte şi se pune pe foc mic. Când începe să dea în clocot se stinge focul şi se pune oţetul. Se acoperă şi se lasa 30 de minute.
     
După 30 de minute se aprinde din nou focul şi se dă în câteva  clocote.
     
Dacă aveţi tifon e foarte bine, eu nu am avut şi am folosit o strecurătoare. Se strecoară şi se lasă brânzica la scurs.
     
Zerul se ţine la temperatura camerei cel puţin pentru o zi ca să se acrească.

Salată de năut şi crudităţi




          
Ingrediente:
năut din cutie 400gr
varză 150gr
un morcov
rădăcină de ţelină în greutatea morcovului
o tulpină de ţelină
iaurt 50gr
oţet de mere după gust
piper
sare
ulei de măsline 3 linguri

          
Mod de preparare:

Năutul se scurge de zeama din cutie şi se clăteşte sub jet de apă rece.
     
Varza se taie fideluţă, tulpina de ţelină fâşii. Morcovul şi rădăcina de ţelina se taie cu ajutorul curăţătorului de legume sau bastonaşe subţiri.
     
Se amestecă legumele cu năutul, se adaugă iaurtul, oţetul, uleiul. Se sărează şi se piperează.

          
Poftă bună!

Rulouri de varză cu cartofi şi mortadella





          
Ingrediente pentru 10 rulouri:
10 frunze de varză
cartofi 400gr
mortadella 100gr
2 ouă
o ceapă
2 linguri de parmezan
5-6 căţei de usturoi
2 linguri de pesmet
piper
sare
ulei

          
Mod de preparare:

Frunzele de varză întregi se opăresc pentru 3-4 minute în apă sărată. Se taie partea de jos pentru ca este tare, se toacă şi se pun în compoziţie.

Cartofii se fierb cu coajă pentru 15 minute în apă sărată, se cojesc şi se dau pe răzătoare sau se zdrobesc.
     
Se amestecă cu ceapa şi usturoiul tocate şi călite, mortadella tăiată mărunt, pătrunjelul tocat, ouăle, parmezanul, varza tocată şi pesmetul. Se sărează şi se piperează.
     
Frunzele de varză se scurg bine de apă. Din compoziţia făcută mai înainte se ia o cantitate şi se dă formă de sul care se aşează peste o frunză. Frunza se rulează, iar părţile laterale se închid bine (ca la sarmale) în modul că nu iese compoziţia.
     
Se unge o tavă pentru cuptor cu ulei şi se aşează rulourile. Daca mai rămân frunze se aşează peste rulouri, se stropesc cu puţină apă şi se dau la cuptor pentru 30-35 de minute la 170 de grade.
     
Se servesc calde.

          
Poftă bună!

Reţete uşoare Copyright © 2009 Designed by Ipietoon Blogger Template for Bie Blogger Template Vector by DaPino