Cotlete de miel cu menta si rozmarin gatite la cuptor

duminică, 13 aprilie 2014




          Ingrediente:

     6 cotlete
     un pahar de vin alb sec
     o ramurica de menta
     o ramurica de rozmarin
     sare
     piper
     ulei

          Mod de preparare:

     Cotletele spalate si uscate se bat usor,se sareaza si se pipereaza.
     Se pun intr-o tava pentru cuptor unsa cu putin ulei.
     Se toarna vinul si se pun frunzulitele de menta si rozmarin.
     Tava se acopera cu foaie de aluminiu.
     Se introduce la cuptorul incalzit la foc mare(200 de grade) si se lasa pentru 25,30 de minute.
     Se servesc calde.

          Pofta buna!

Cotlete de miel pane





          Ingrediente:

     6 cotlete de miel
     2 oua
     2,3 linguri de pesmet
     rozmarin,salvie,cimbru
     faina
     sare
     piper
     ulei

          Mod de preparare:

     Cotletele spalate si uscate se bat usor,se sareaza si se pipereaza.Daca au osul lung dupa dorinta se taie;se poate praji sau folosi la bors.
     Rozmarinul,salvia,cimbrul se pun in blender si se maruntesc.Se poate adauga un pic de ulei.Se amesteca cu ouale si pesmetul.Depinde cat vrem sa iasa de groasa crusta asa punem pesmetul.
     Carnea batuta se tavaleste prin faina si oul aromatizat.
     Se prajeste in ulei incins la foc mic,pe amandoua partile aproximativ 8 minute pe o parte.E foarte important ca focul sa fie mic,altfel raman crude inauntru si se prajeste numai crusta.
     Se servesc fierbinti.

          Pofta buna!

     

Bors de miel





         Ingrediente pentru cinci,sase portii:

     carne de miel parti osoase 1kg
     o ceapa
     2 cartofi
     3 morcovi
     o bucata de telina
     2 ardei grasi (unul rosu unul galben)
     o lingura de concentrat de rosii
     patrunjel
     bors dupa gust
     sare
     piper
     ulei

          Mod de preparare:

     Carnea taiata in bucati se pune la fiert in 2l de apa rece.Se fierbe pentru 30 de minute la foc si se spumeaza mereu.Se scoate din supa,se lasa la racit si se curata de pe os.
     Toate legumele se taie maruntel.
     Se pun ceapa si morcovul la calit si se lasa pana se inmoaie bine.Se adauga celelalte legume,concentratul de rosii,carnea si supa strecurata.Se fierbe totul pentru 20 de minute.
     Se potriveste de sare si piper.
     La sfarsitul prepararii se adauga borsul si patrunjelul tocat.
     Se serveste cald.

          Pofta buna!

Chiftelute de miel cu masline si feta-reteta greceasca


          Si de ce sa nu incercam sa gatim mielul in alt fel?


 




          Ingrediente pentru patru portii:

     pulpa de miel tocata 250gr
     miez de paine inmuiat in lapte 100gr
     un catel de usturoi
     un ou
     rosii din cutie(sos de rosii,bulion diluat)300gr
     masline negre 50gr
     branza feta 100gr
     marar 
     sare
     piper
     ulei

          Mod de preparare:

     Usturoiul si mararul se toaca.
     Se amesteca cu carnea,painea inmuiata,oul sare si piper si se formeaza chiftele mici ca o nuca.
     Se incalzeste uleiul intr-o cratita,se pun rosiile,sare  si piper si se fierbe pentru 10 minute.Se adauga chiftelele si se mai gateste inca 15 minute.In ultimele 2 minute se pun maslinele.
     Se servesc calde cu branza taiata cuburi si merge bine cu o garnitura de orez.

          Pofta buna!
     


Reţete uşoare Copyright © 2009 Designed by Ipietoon Blogger Template for Bie Blogger Template Vector by DaPino